Romanian Angel Appeal logo

Îmbunătățirea stării de sănătate a populației din România prin creșterea controlului tuberculozei

Proiect finanțat prin Granturi Norvegiene 2009 - 2014, în cadrul Programului RO 19 - Initiative in Sanatatea Publica.

Povestea mea începe în 2013, când mergeam la medicul de familie și nu știam ce am de nu mi se mai oprește tusea. Medicul de familie îmi tot recomanda Augmentin și un mucosolvant și spunea că tușesc din cauză că fumez, apoi pentru că m-am lăsat de țigări. La insistențele unui prieten, am făcut un control radiografic și mi s-a pus diagnosticul de tuberculoză. Era în jurul datei de 5 mai, când pica Paștele. Am stat să treacă sărbătorile și, după trei zile, am mers la Târgoviște, la dispensarul TBC, unde am întâlnit-o pe dna doctor Dumitrescu, care m-a și internat, a doua zi, la Sanatoriul Moroieni. Acolo am trecut pe tratament de linia întâi, am urmat acest tratament două luni zi de zi. Începusem să îmi recuperez greutatea și, după două luni, au venit analizele și mă negativasem, analizele de sânge erau bune și urma să plec acasă. Dar medicul mi-a spus să mai rămân două-trei zile, ca să vină și rezultatele antibiogramei. Rezultate care au venit cu o veste proastă. Urma să mai stau internat încă o perioadă, doi ani, pentru că avem șapte rezistențe pe tratament. Starea din spital nu era tocmai bună, saloanele erau insalubre, nu mai vorbim despre băi. Dar am acceptat să stau în continuare și am mai rămas încă patru luni acolo, urmând tratamentul și fiind mutat pe etajul trei, unde erau toți pacienții cu tuberculoză rezistentă (MDR) și extins rezistentă (XDR) la medicamente. Așteptam să ie ivească o șansă să părăsesc acel sanatoriu, aveam prieteni în străinătate și mă interesam prin toate țările, prin toți prietenii, dacă există tratament altundeva decât cel de la noi, ca să pot să merg afară. Mergeau pe la farmacii și întrebau, dar nimeni nu a putut să mă ajute.

Încercam să mă agăț de sport. Dimineața mă trezeam la 6:30, puneam treningul pe mine, adidașii în picioare și alergam. Alergam după viață.

Într-una din zile, au venit cei de la ASPTMR, când am avut șansa să-i cunosc pe Cătălina (Constantin – n.n.) și pe Ștefan (Răduț – n.n.). Mi-au spus că, la București, există un alt fel de tratament, ce finanțat prin Fondul Global (de Luptă împotriva SIDA, TB și Malariei – n.n.) și mă întrebau de ce nu merg la București. Le-am spus că nu știam, că nu am aflat niciodată despre acest tratament și au spus: „Ok, ne vom ocupa noi, ca să poți merge la București, la Institutul Marius Nasta”. După două săptămâni, eram la „Marius Nasta”. Aici am avut șansa de a-l întâlni pe dr. Victor Spînu, care mi-a făcut schema de tratament, am intrat pe ea pe 27 noiembrie, și-acum îmi aduc aminte. Pe 24 martie părăseam spitalul, eram stabilizat, pe picioare. Am urmat tratamentul în ambulatoriu, de acasă, încă un an și jumătate.

Am avut probleme cu tratamentul, fiindcă reacțiile adverse erau severe, cu stări de vărsături, dureri ale picioarelor, ale mâinilor, dar am trecut peste. Am avut suportul familiei, iar din partea asociației a venit suportul psihologic. Mă sunau și vorbeam, dura cinci minute telefonul și 30 de minute în fiecare lună cu psihologul, dar le depășeam de fiecare dată. Peer-supporter-ul care mă suna fusese și el pacient cu tuberculoză multidrog rezistentă și-mi înțelegea și reacțiile adverse ale tratamentului, și nevoia de a sta de vorbă cu cineva care a mai trecut prin situații similare, fiindcă stigmatizarea bolnavilor de tuberculoză este foarte mare. De exemplu, când mergeam la dispensar, acolo erau oameni și cu alte boli, nu numai cu tuberculoză. Erau cu pneumonii, cu astm, iar când aflau că ai tuberculoză, oamenii se fereau, se uitau ciudat, își luau distanță față de tine, deși eu eram negativat, nu mai răspândeam boala. Dar prietenii toți mi-au rămas aproape, chiar și când eram internat la „Marius Nasta”. Îmi serbam ziua de naștere acolo, iar prietenii mei din București au venit și m-au scos afară, să-mi petrec ziua cu ei.

În ianuarie 2015, am plecat în Marea Britanie la niște prieteni de-ai mei de acolo. După o vreme, am rămas fără tratament, am mers la un spital, m-au luat în evidență și am urmat acolo tratamentul timp de șase luni, după care m-am vindecat. Sunt considerat vindecat din august 2015. Am venit în țară, am venit la domnul doctor Victor Spînu, i-am spus că am urmat tratamentul acolo, i-am adus documente doveditoare. Mi-a făcut analizele, a văzut că sunt vindecat. Mai fac analize din șase în șase luni, mai fac câte o radiografie și mai fac câte un examen de spută, pentru siguranța mea. Acum țin în continuare un mod de viață sănătos, fără nopți pierdute, fără tutun, fără alcool, pentru ca viața să fie de partea mea.

Material realizat de Fundația Romanian Angel Appeal.